Amurgul inocenței...

... nu am în gânduri cea personală. Nu mă refer nici la inocența ăstei lumi, căci ea lipsește cu desăvârșire în exprimarea incoerentă a grandorii de care suntem capabili.

         Efortul răscolirii memoriei în ceea ce privește ultima inocență personală este complet inutil. Educația spartană de care am avut parte m-a învățat despre slăbiciune enorm și astfel orice inocență posibilă m-a aplecat spre o rușinare cumplită. Niciodată nu mi-a fost clar în vremea copilăriei de ce mă pot jena mai mult, de ceea ce sunt sau ceea ce doresc a fi, a deveni. Într-un târziu m-am înțeles și în cele din urmă am ales a deveni, pentru a putea spune acum fără afrontul regretelor, eu sunt; și-mi folosește enorm acest eu sunt.

         Umanitatea nu va folosi niciodată la vederea propria ei inocență, cea individuală, în schimb va abuza de inocența celorlalți, celor care se deconspiră. Maturitatea bolnăvicioasă a societății s-a construit pe amurgul inocenților. Nici măcar disperarea nu mai deține vreun drept asupra inocenței fiindcă cei care-și strigă disperarea, în fapt își declamă neputința.

         Unde mai putem afla inocența?! În care firi ea se manifestă? Mi-e clar că mi-s în dor de ceva asemeni sincerității brute, acea atitudine care acceptă orice supliciu de dragul adevărului, ori de dragul sublimului unei trăiri. Naivii poartă rămășițe ale inocenței. Poate cea mai răspândită formă a ei o regăsim în cei atinși de fiorul îndrăgostelii. Abandonul ființial de care dau dovadă doar cei atinși de ireversibilitatea iubirii îmi vorbește despre inocența unui suflet care s-a căutat până atunci de dăruire. Cât de dragi îmi sunt cei care știu a iubi și o știu doar prin lipsa fricii de agonia ulterioară. Mi-e dor să-i privesc pe cei care se iubesc astfel, de cei care iubesc ca atare, cei care în acel prezent acceptă iubirea ca singura rațiune existențială. Undeva m-am pierdut de toate și de tot, atunci când mi-am declarat iubirea la obiecte pierdute și am declarat-o nulă ca identitate. Acesta este motivul pentru care iubirea, precum inocența, este ireversibilă.

         Dacă mi-ar fi în putințe m-aș visa în amurgul unei inocențe...

         ... însă, cei care-și păstrează nealterată inocența păcătuiesc prin decența infinitivului a fi...