Am atins 500
de texte pe blog (inclusiv cu acesta). Am sesizat acest fapt recitindu-mă în
mijlocul ăstei nopți fără semne, temeri ori bucurie. Am început cu exprimarea în scris acum mai bine de 10 ani
și mi-am expus ființialitatea pe acest blog atât cât mi-a fost cu putință. Nu am
ascuns niciodată că există scrieri pe care le-am ferit de oprobriul public,
însă și acelor trăiri le va veni vremea atunci când mă voi decide să public
carte. Sunt posesorul unei doze suficiente de nebunie frumoasă care să-mi
permită această defulare scriptică laolaltă cu asumarea dezacordului principial
al celor care mă citesc, mai mult sau mai puțin intenționat. Am fost acuzat de
suicid public, de tortură emoțională sau de naivitate afectivă, dar nimic din
aceste reacții nu m-a oprit din devenire, din procesul infailibil al
maturizării.
Sunt ceea
sunt pentru ca am avut suficient curaj să exist, să experimentez, însă mai
presus de toate să împărtășesc din ceea ce sunt și am trăit. Mi-am asumat eșecurile
- acceptându-le, izbânzile - bucurându-mă mărunt, iubirile - scuturându-mă
împreună cu ele de fragilitatea umană, căci chiar dacă m-am detașat de umanitate
și slăbiciunile ei niciodată nu m-am exclus din eroarea umană ca și creație,
evoluție, introspecție, devenire, împlinire, eșec, revoltă, bucuria de a fi. Am permis fiecărei capilare să mă
curețe sângerând, fiecărui gând să mă trădeze muncindu-mă, oricărei tresăriri
sufletești să mă trădeze sau să mă împlinească. O spun ca și cum aș fi avut de
ales, nu obligat de contemporaneitate și recidivă!...
Am ales
să-mi trăiesc viața cu franchețea iluziei purgatoriului, neiertarea nedefinirilor și incertitudinilor
căutând elucidarea misterelor lor, cu răscolirile existențiale care s-au cerut
dizolvate în magma trăirilor, cu revoltele împotriva firescului degradant
acceptat de societatea care m-a acceptat și pe care la rându-mi, necuviincios, am
refuzat-o. Mi se pot reproșa multe, însă vă previn cu o politețe distantă că totul
se va dovedi a fi o inutilă irosire. Viața prin voi, toți cei care m-ați
petrecut cu amiciția, prietenia, iubirea sau ura voastră, fățișă ori ascunsă,
m-a frământat prin firescul pe care a dorit a mi-l impune, un firesc nepotrivit
firii mele avide de certitudini, adevăruri și palpabil. Tot ceea ce am iubit
s-a stigmatizat în mine, tot ceea ce m-a dezamăgit și m-a rănit am iertat dar
nu am uitat. Doresc a simplifica ideea stupidă a unei idolatrizări, căci
iertarea ne este străină aparținând ca sentiment și împlinire doar Divinității,
eu am iertat în măsura în care sunt capabil ca simplu slujbaș al tramei umanității.
Clar îmi
este că nu mă voi opri aici. Voi continua exprimarea revoltei sau bucuriei care
mă definește în acțiunea numită viață. Voi continua în a fi! Voi continua a scrie! Voi
continua a împărtăși, a certa, a mă revolta, a iubi tot ceea ce îmi aduce
rezonabilul în existență! Voi dărui celor care au șansa de a fi merituoși,
celor care știu a-și aprecia real propria lor existență, celor care nu se tem
de defectele și calitățile lor, celor care rup din ei precum leproșii pentru
vindecare, pentru desăvârșire. Am plecat acum mai bine de 10 ani pe un drum
fără întoarcere, atunci când am ales obligat între totul sau nimic, totul. Voi continua
să iubesc nefirescul vostru, preferând să trăiesc pentru mine și cei care se
refuză existențial. Credeți-mă! Aici, în această complexitate a trăirii, a existenței,
a fi-ului, nu există drame, există
doar bucuria de a fi …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu