Vidul (II)

 

Motto: “ Nici un om nu se poate bucura de gustul adevărat al vieții, decât acela care este dispus și pregătit să renunțe la ea” (Seneca)

Pot accepta un adevăr doar în ideea în care acesta suprimă complet  acea incertitudine care mă macină. Din păcate nu am întâlnit nici un adevăr absolut. Sunt condamnat la incertitudine, neliniști și căutare. Între toate ăste zvârcoliri, arareori mă tentează liniștirea minții. Mă golesc de orice poftă trupească, afectivă sau rațională și mă aleg nefericit cu vidul. Nici o revelație, fie ea divină sau agnostică, nimic. Între mine și viață există o veșnică curtare, o tatonare perpetuă sedusă de frica de implicare totală, de teama de a fi refuzat, de a regusta tristețea; căci pentru sine, singura tristețe pe care o știu este aceea a necunoșterii, acele clipe care mă ard, în care simt că mă descompun și universul mă absoarbe în neant. Nu-mi doresc eternitatea istoriei ci acel substitut al eternității în clipele desfrâului ființei; acele clipe în care exiști doar prin simțuri, melancolie, resemnare și împăcare cu tot ce n-ai cunoscut, înțeles și trăit până atunci. Din păcate sunt vid; pentru că din din el am venit, înspre el mă îndrept și în el mă voi întoarce.