Mințindu-mă, nu mi-e deloc mai bine

Cândva între mine și umanitate s-a încheiat un pact. Am renunțat reciproc la acele santinele din avanposturile războiului prin care mi se cerea să devin proscris iar eu mă împotriveam; cea din urmă reconciliere ne-a așezat într-o neutralitate pasivă, binevoitoare. Datorită ingeniozității Divinității și a destinului am devenit ceea ce suntem. Această aparentă imunitate este substitutul a tot ce cândva era frumos și fragil în mine, iar acest lucru nu a fost posibil fără a măslui intenționat realitatea. Sunt arhitectul și beneficiarul iluziilor mele. Toate frustrările le-am abandonat în incertitudinea viitorului, la o adresă și un timp nedefinit. Nu mă simt deloc mai bine știind că destinu-mi este acel drum care mă va duce exact de unde am plecat; căci din nicăieri am intrat în astă lume și înspre nicăieri mă-ndrept …