(rațiunea și afectul consolându-se reciproc)
În
mine se poarta de mai bine de 25 de ani un război surd. Rațiunea și afectul își
dispută acțiunea și reacțiunea ființei. Este mult mai simplu decât pot accepta,
pentru că suport această luptă.
*
1.
De când rațiunea mi-a devenit un instinct de observație cinic, pervers și
perfect de lucid, afectul își asumă rolul de creator al iluziilor, compensând
nevoi sau doftoriciind dureri.
*
2.
Afectul își dorește să simt și să trăiesc fericirea, rațiunea îmi cere dovezi
că ea există.
*
3.
Rațiunea satirizează tot ce afectul își asumă ca trăire și cere a fi
experimentat, concluzionând ” imitația a distrus originalul, iar tu ai devenit
tot ceea ce nu ți-ai propus sau dorit să fii! ”
*
4.
Când tot ce am iubit a devenit înșelăciune, rațiunea a țipat râzând: ”Ți-am
spus eu!”.
*
5.
Ce-mi pare mie frumos, rațiunea reduce la estetică.
*
6.
Numai proștii pot aduce elogii frumosului și insistă să-l afle în ceilalți.
*
7.
Când o femeie își pierde inocența rațiunea o numește curvă.
*
8.
Nici un efort nu merită recompensat, nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită.
*
9.
Ceea ce rațiunea condamnă, afectul a învâțat de foarte timpuriu să ierte.
*
10. Viața este un teatru
ieftin. Când îmi joc rolul în singurătate, rațiunea mă aclamă. Când îmi joc rolul
public, rațiunea îmi induce tracul și-mi seduce memoria cu amintiri de tot
felul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu