Timpul a devenit pentru mine un lux și
deopotrivă o irosire înșiruită de evenimente haotice, aglomerate și fără
conversie în zona logicii sau măcar a bunului simț. Sunt singurul vinovat că
semeni apropiați sau chiar străini au început să dispună de timpul meu după
bunul lor plac, iar eu doar pentru că mă simt tributar meseriei de jurnalist și
principiilor mele etice să percep această reală problemă ca pe o normalitate.
Sunt puțin supărat pe mine deoarece puținul timp liber de care dispun trebuie
să-l împart între familie și nevoile mele cum sunt cititul și scrisul, la care
în fapt am început să renunț, la început cu jumătățile de oră, acum cu
săptămânile. Fiece zi înseamnă un compromis cu sinele autodidact și tot mai
nemulțumit. Concret, sunt mai sărac în toate și asta a început să mă
nefericească, să mă irite, dar știu că am îndatoriri care trebuiesc acoperite. Spuneam
cândva, dar câte nu spunem noi și uităm, că ” ... eu cred cu consecvență în
inutilitatea regretelor... de câteva ori în viață am fost tentat de prezența lor,
dar acele regrete se regăseau doar în ceea ce puteam face”.
Simt că mă încearcă
cel mai tentant regret, chiar dacă el este acum doar la nivel de previziune și
inuiție și acesta regret este cel al unei certitudini târzii a inutilității.
Simt încă de pe acum că voi ajunge să constat și să-mi asum acea dramă iluzorie
a neputinței și a credinței că puteam face mult mai multe, mai ales pentru mine
și cei dragi mie. Și știu toate ăste pentru că am început, ori m-am reîntors la
tinerețea mea din perioada naivă, să găsesc scuze tuturor pentru orice, să
identific și să atribui trasee raționale (fie ele neconvenționale, dar supuse
logicii) inclusiv celor care se sinucid (tot mai mulți în ultima perioadă). Acum,
după un somn scurt, perfid și fără vise, pregătit pentru un mic dejun frugal și
cel mai probabil formal, stau și mă întreb de când a devenit treaba mea
parcursul sinuos și încâlcit al umanității!? Parcă aș fi vreun vraci dedicat ”răniților”
din cotidian, un Dalai Lama al colegilor de breaslă (jurnaliștii), un inchizitor
al tagmei responsabililor cu bunul mers al lucrurilor în țara asta, un ... ș.a.m.d.
Îmi este clar că am nevoie de o reciclare, dar după cum spuneam ... ” timpul a devenit pentru mine un lux și
deopotrivă o irosire înșiruită de evenimente haotice, ...”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu