Încă un blues fără tine

Ce-au în comun un vers și o chitară?!

O inspirată respirație-n vid,

identic chipului de odinioară,

iubire ofilită fără rid;

ce-au în comun un vers și o femeie?!

O rimă așezată-n inutil,

identic ușii-nchise fără cheie

ce-ascunde ție-un suflet versatil;

ce-au în comun bărbatul și cu bluesul?!

O dramă-n plus ce nu ar mai conta,

Eu, carnea modelată-n uzul

femeii care vrea și nu mă vrea.

Ce-au în comun femeia și bărbatul?!

De-am fi aleși modele la-ntâmplare,

tu ai fii vinul, eu cognacul

te-am fermentat pe coarde de chitare ...

Împacă-mă cu mine

Ni se-ntâmplă nimicul între soare și lună,

trec doar zilele-n clipe adunate-n zadar,

îmi e dor de-un sărut și-un șoptit noapte bună!,

de-mpăcarea din noapte, cea cu gust dulce-amar;  

zilnic merg înainte și te-arunc în uitare,

zilnic caut o scuză, să te văd, să te-aud,

însă soarta-mi refuză tot ce e întâmplare,

între noi continente, eu sunt nord, tu ești sud.

Cer dispensă Divină să ne-ntoarcem acasă,

să o luăm de la capăt, în concret și virtual,

cer iertării să-ți spună: ești la fel de frumoasă

să mă-mpace cu mine, eu cel trist și banal.

Și în ceasul agnostic, cel incert peste toate

de se-ntâmplă-mpăcarea, am să-ți spun ce râvnesc,

peste nordul și sudul, peste creste și ape

să mai fie o noapte, un amar-îndulcit te iubesc!

Perspective

Fiecare își vede viața altfel, prin prisma implicării ori cea a discernământului. Nici o analiză nu este posibilă fără introspecție, luciditatea fiind obligatorie în acest caz. Cu bunele și relele ni se întâmplă viul, mai precis viața stabilește cotele existențiale ale momentului; restul este platitudine.

Mă includ în categoria celor care au văzut destule, s-au implicat în mai toate care au contat (chiar dacă mai mult sau mai puțin), care și-au permis eșecuri doar datorită conștiinței. Suntem produsul unui melanj al sinelui și exteriorul lui, un exterior permis doar prin compromisul final dintre afect și rațiune. Deținem acea robustețe existențială care ne face mai iertători cu cei care nu reușesc sau cei care prin natura firii lor abdică dinaintea slăbiciunilor.

Există și mulțumire în a fi. Totul se reduce la investiția în tine, la răbdarea cu care te-ai construit, te-ai adaptat la ceea ce numim viață. Nu este suficient să te observi traversând viața, și ea pe tine, trebuie să ai puterea detașării. Și totuși! ... această detașare nu completează nimic atâta timp cât privindu-te din perspectiva detașării nu te recunoști, nu te identifici cu ceea ce ești ...

Săruturi ...

Motto: ”... smulgeam din rădăcini săruturi ce ne creșteau pe buze ...”

Robert Browning Waring

Săruturile mele își au rădăcina în tenebrele sufletului, locul cel mai ascuns privirii lumii. Săruturile mele nu cresc decât la lumina mistuitoarelor pasiuni; ele nu suportă decât alcalinitatea lacrimilor, sunt viul fericirii sau expresia corvoadei resemnării. Apăsarea lor determină sufocare, când rădăcina suportă seva renunțării.

În toate iubirile mele, săruturile care au plecat din rădăcină au luat cu ele bucăți de suflet, au invadat ființa iubită și au rămas în viul memoriei. Mă fericește faptul că nici unul dintre noi nu este mai sărac, indiferent de întunecarea timpului, de îndepărtarea acelui sărut. Săruturilor mele le cresc mereu rădăcini și ele sunt tot mai adânci cu fiece drag de viață care mă-mpresoară, cu fiece pasiune care-mi revoltă platitudinea ființială. Oare Dumnezeu se va teme atunci, la vremea potrivită, de sărutul meu de bun găsit?! ...   

Impozit pe neveșnicie

Iubirea mă schimbă de fire,

sunt liber de stil autist,

barbare dorinți în tâmpire

mă-ndeamnă să fiu umanist;

să uit tot ce-i ură și doare,

să iert ce-i minciună și furt,

rațiunea mi-o schimb pe candoare

și-mi fac firul vieții prea scurt.

Prea scurtă e noaptea din vară,

prea scurtă e vara din noi,

iubirea stigmat ne-mpresoară

săruturi aride și ploi;

în carne se mușcă sălbatec

și sângele aleargă febril,

orgasme se sting în jăratec

în trupuri croit-am azil.

Nimic nu-i creat să dureze,

și tot el ne-ntoarce din drum,

Divinul nu vrea să-nchirieze,

altare iubire din scrum.

Adio, tu noapte de vară,

adio orgasme-n delir,

iubirea-mi nu trece prin vamă,

o uit în sertar, pe papir.

Mi-e cancer ...

Mi-e cancer frumosul sub pleoape

tu, Venus, cu coapse de jad

din sâni iscusit-ai atrape,

ispite ce duc înspre iad;

Mi-e cancer sărutul pe buze

tânjesc după el abisal,

femeie, primește-mi cu scuze

răpirea din visul nupțial.

Mi-e cancer iubirea pe suflet

o stază pe cordul deschis,

nu-i timp între noi de răsuflet

iubind, recunosc, am proscris.

Mi-e cancer atingeri de pântec

ți-s reazăm de tâmplă și gând,

făcut-am în lume descântec

să mor de dor, erotizând.

Mi-e cancer de tine cu mine

interogație în ascuns,

un te iubesc!, când moartea vine

primul și ultimul răspuns ...

Liberul amant

Nu iau poruncă de la nimeni

chiar de-aș primi cinci vieți la schimb,

în jungla vieții suntem schimeni

sau ucenici la sfinți cu nimb;

nu vom lăsa nimic la întâmplare

și-n orice faptă căutăm simbrie,

ograda noastră-i iad în hibernare

din paradis făcut-am amintire.

Din coaste-mi te-am făcut femeie

o jertfă troc ca să primesc iertare,

tu calea sufletului mi-o descheie

să te iubesc și iert cu fiece trădare.

Și o voi duce astfel pân’ la capăt,

destin liniar, asemeni firului de ață

din iad poruncă-mi dai să te recapăt

    blestem îmi dau, să te iubesc pe viață.