nerenuțare

 

n-am să renunț la ce îmi ești,

chiar de mi-ar fi ultima noapte,

‘n-amarul meu îmi prisosești,

cu tot cu visele-ți deșarte;

 

n-am să renunț sub lacrimă,

căci sunt din lut și apă-mi cere,

să te iubesc până la crimă,

nu-mi e un chin, e doar plăcere.

 

n-am să renunț la ce-i rutină

cât tu te plimbi prin ea, prin viață,

sorgintea mea nebun-latină

te va topi când mi-ești de gheață;

 

n-am să renunț la umilință

și la iluzia marii înfrângeri,

”să te iubesc” îmi stă-n ființă,

”să te urăsc” îl uit în îngeri.

 

n-am să renunț ce-am început,

ești arta existenței mele

că-s mai slăbit, iernit și slut,

tot consecvență-mi ești, femeie!

 

nu mă pricep, după cum vezi,

la renunțare și iubit,

să te posed, să mă posezi,

nebun Manole, te-am zidit,

în mine, gânduri și dovezi,

n-am să renunț la infinit…