Mi-e dor de cel care am fost,
de minele prematur,
de ce-am iubit fără de rost
și n-am putut să satur;
mi-e dor de clipa-n-neajuns,
de ce-am fost pentru tine,
de ce noi lumii am ascuns,
de clocotul din vine.
Mi-e dor de parcul fără pomi,
de-aleea cu săruturi,
de cum puteam a lăcomii
și urma-n așternuturi;
mi-e dor de fata fără soț,
ce-mi promitea eternul,
ce-mi reproșa că sunt un hoț
și-mi prezicea infernul.
Mi-e dor de bine și de rău,
de sensul împreună,
de certul că eu sunt al tău
de pătimiri sub lună;
acum că suntem renunțări,
și-am împărțit trecutul,
mi-e dor de pietre și de mări,
de mine ne-nceputul…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu