Preaplinul
renunțărilor își spune cuvântul;
simt
cum cad măștile
și
îmi văd chipul crispat într-o mirare
agățată
de o iubire care nu-mi mai aparține.
Exist
prin excese,
rezist
prin împlinirea păcatelor mărunte:
sunt
un amestec de firesc și grotesc,
de
piatră și vânt,
cenușă și gând.
Sunt
sinonimul renunțării
dar
și al absolutului din iubire,
antiteza
blestemului și al binecuvântării;
sunt
tot ceea ce destinul m-a-ncercat,
dar
cea mai cumplită tristețe mă cuprinde
când
din spatele măștii
se
dezvăluie lumii
tot
ceea ce ți-a aparținut cândva!
Ce
mai rămâne
când
din întreg pleacă întregul?!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu