Cu
tine, fericirea are izul descompunerii sufletului,
căci
tu mi-ai deschis drumul spre mine,
lăsându-mă,
în singurătate,
la
căpătâiul disprețului,
chiriaș
al inimii mele.
Am
luat asupra-mi tot răul din noi,
toată
superficialitatea iluziei împlinirilor,
singura
consolare
fiindu-mi
altruismul feroce al dăruirii reciproce.
Fost-am
pe-atunci naufragiul cert al celuilalt,
suntem
ce a mai rămas din sensibilitatea umbrei.
Întoarcerea
pe marea iubirii
ar
însemna să port și singurătatea ta.
Știi
la ce mă gândesc acum?!
Că
autobiografia mea ar avea valoare
doar
dacă ar fi scrisă de tine,
tu
fiind singurul supraviețuitor al hăului din mine…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu