Cine sunt eu?

Drumul singurătății. Al cui?!

Al tău, al meu?! Mai contează acum?

Ne-am întâlnit undeva pe acest drum,

în timpul acelei ierni în care înghețaseră

inclusiv flăcările iadurilor noastre.

Părea că timpul ne-a deschis

ușa secretă către infinit,

că el ne poate oferi soluția

iertării păcatelor.

Nu putem schimba trecutul!

Nu putem schimba ce s-a întâmplat,

însă putem face alegeri mai bune.

Singura întrebare care mi-a rămas

după toate acestea:

cine sunt eu?

Nu cred în schimbare,

mai exact nu cred în faptul

că omul se poate schimba.

Atunci nu mai contează cine am fost,

cine ai fost,

și nici cine suntem!

Nimeni nu merită o a doua șansă!

Iertarea este o pierdere inutilă de timp

chiar dacă aduce subconștientului

iluzia fericirii.

Sub umbrela iluziei fericirii cumva te-am iubit,

probabil ne-am iubit,

însă tot ea, iluzia fericirii

a deschis în mine apetitul ignoranței.

Cine sunt eu?!

Doar un om plecat pe drumul singurătății.

Al meu, al tău, al alteia...

Mai contează acum?!...