Departe mi-s de cel ce-am fost
cândva,
de suflet și trăirile deodată,
m-a încolțit iubirea-mi
demodată
și-o rătăcire care-mi promitea,
căci cel dintâi amurg îmi e preludiul
și cea dintâia noapte un amurg,
în timp ce-n suflet iadurile
curg,
în carne-mi Domnul își încheie
studiul.
Departe ești de ce mi-ai fost
în vremuri,
când mă trezeam din a ta veghe,
tu mă purtai ca pe o zeghe,
și-n rătăcirea prin blestemuri
m-ai osândit să-mi fi lumină,
o călăuză-n cea dintâia noapte,
și-n toamna păcatelor coapte
să-ți vie iertarea din umbra Divină.
Și mi-s aproape-n cele
îndepărtându-ne,
cu tine, cu mine, tăcându-ne...
Altfel....de frumos
RăspundețiȘtergere