Iubim, suferim, ne despărțim, apoi recalibrare și în final o
luăm de la capăt. Practic nu învățăm mai nimic din experiențele trăite, deși
totuși ne procopsim cu fixarea unui etalon (care de obicei este identificat ca
ultima traumă) și termenele de comparație. Categoric, experiențele noastre,
suferințele noastre, însă și bucuriile noastre sunt unice, iar pentru cei mai
slabi de înger, devastatoare. Nimeni nu înțelege la valoarea dezastrului drama
individuală, nimeni nu-și poate ridica nivelul compasiunii la gradele în care
ne arde suferința. Chiar dacă trăim ciclic și insistăm în erori, dacă repetăm greșelile
cu care ne-am confruntat în situații similare, nimic nu se compara cu impactul
prezentului. Păcat!...
... pentru că păcătuim irosindu-ne, umilindu-ne, anulându-ne,
abandonându-ne. Prostia are farmecul ei, însă asortată cu consecvența ne îmbibă
cu mirosul etern al ridicolului, penibilului, și în cele din urmă, al
pateticului. Păcat!...
... pentru că singura haină care ne stă bine este haina
neputinței! Câtă neghiobie păstrăm în încăpățânarea croiului în care fost-am
zămisliți. Sincer, uneori mi-e o milă perversă de semeni și nu știu ce este mai
dureros în tristețea mea: mila sau semenii?!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu