Rugină

Am sentimentul că sunt de prea mult timp aici, nu în același loc ci în același timp numit viață. S-a depus rugină pe gânduri și vene. Precum Jardin, trebuie să-mi ard și eu biblioteca, toate acele cărți care spun totul despre mine. Să fi trădat de cuvânt! Nu! Nu este suficient! Trebuie să mă gândesc mai în adâncul abisului. Asta este, da! Să-mi ard trecutul. Să-mi ard istoria din care am învățat și care m-a format ca proscris. Să-mi scrum memoria în care s-au așezat comod toți cei care au contat sau n-au contat vreodată. Să mă terfelesc în plăcerea flăcărilor care nu iarta chipuri, grimase sau zâmbete, care nu mărturisesc despre pierzanie, suflete amorțite sau fericiri mărunte. Să-mi ard viitorul care-mi aduce a aventură aligheriană. Viitorul meu arată precum o stingere a focului cu foc; din interior vine iadul, dinspre exterior iadul comun. Sunt pietrificat în așteptarea unei ploi acide care să mă descompună, să mă fărâmițeze în bătaia de joc a vântului schimbării la care voi ați aderat. Mi-aș dori să mă pot răzbuna inutil, să-mi pot asuma un ultim păcat capital cu care să sfidez iadul; să vă intru-n plămâni și vene, să aduc rugina, să trăiți din plin descompunerea libertății absolute ...