Elegie (șasesprezece/a XVIa)

Cărui gest, fapt,

cărei vini ori nemulțumiri

îi datorez prezentului,

iubirea?

De ce m-ascund, iubindu-te?

Egali suntem numai în iubire!

Organic, din milă putem iubi

tot ce cuprinde nefirescul,

orgasmic, în carne putem iubi

tot ce-am regăsit

în viciile definitorii.

Vulgul tău,

castul tău,

iubindu-le deopotrivă,

se-ntâmplă în simplitatea iubirii întregului.

Gestul,

faptul,

vina ori nemulțumirea

vin din întregul tău,

întregul meu.

Simplitatea nu conține paradoxuri

și totuși,

te întreb,

mă întreb,

cărui gest, fapt,

cărei vini ori nemulțumiri,

îi datorez prezentului,

iubirea?  

Veșmânt ireparabil

 

Oricâte tăceri păstrat-am în carne

nu-s mute, nici taine de-ascuns,

cât umbra-și lasă urma-n marne

ce-i încă viu mai poate fi pătruns;

uitări purtate-n prea departe,

pe cei plecați vor ști să îi întoarne,

când moartea se teme de moarte,

ne știe tăcerea ascunsă în carne...

Alfa și Omega

O așezare-n nefirescul firii

mi te-a fixat în amintire,

am pus în starea nerostirii

un gest plecat spre amurgire;

o noapte-a celor neîncepute

încăpătoare în dorinți,

pasiuni strivite-n servitute,

săruturi umede-fierbinți.

de-ar fi să ni se-ntâmple nouă,

proscrierii m-aș da fictiv

și-n nurii tăi scăldați de rouă

m-aș resemna definitiv;

ca să te am frânt-am răbdare,

abandonând-o în pustiu,

te iau întreagă-n asumare,

te-aștept și până-i prea târziu!

să-nceapă dară dansul tandru,

desfrâul ludic și lasciv,

bărbatul fă-ți-l băiețandru

un primitiv în afectiv;

să-mi fii amanta cea dintâi,

o agonie-n devorare,

să-ți fiu săgeata din călcâi,

prima și ultima trădare...

Primordiala Evă

fecioară cu trupul de ceară

te-am modelat din lutul-nentinat,

te-am strâns ușor să nu te doară

păstrez sărut predestinat;

te-am răzgândit în mii de feluri

și te-am ucis de mii de ori,

întruchiparea din bordeluri,

amanta miilor de sori.

sub sânii tăi frământă-ți viața,

căzută în dizgrația lor,

te-am rostuit să fii prefața

poemelor cu jind de-amor;

gândit-am să te-ntâmpli în fiecare,

să-i duci în culpa fericirii,

sfârșiți apoi în oarecare,

sortiți pe calea devenirii.

fecioară cu trupul de ceară

în lutul tău ascuns-am sevă,

ființialul tău să nu dispară,

dă-mi harul primordialei Evă...

Elegie (cincisprezece/a XVa)

Prăbușire.

Un cuvânt care poate concepe imaginativ

orice se întâmplă dincolo de durere.

Este doar un cuvânt,

care mă doare infinit mai mult

decât orice trăire mi se întâmplă acum.

Există și o bucurie în această cădere.

Prăbușirea se întâmplă în mine.

Adunat-am în mine atât de multe

încât nu am putut a-ți oferi decât nimicul,

fiindcă iubindu-te

am realizat că nu vei supraviețui fericirii.

Am ales să-ți ofer lâncezeala iubirii

împărtășită prin neputința cuvintelor.

Ireparabila mea povară

s-a dizolvat odată cu mine.

Pe calea descâlcită a așternutului cuvintelor

ai aflat că mi-am luat adio de la tine

cu fiecare plecare.

Am scris iubirii noastre mii de epitafuri.

Oricare dintre ele ar fi putrezit pietrele tombale.

Ignoră-mă, însă rogu-te, fă-o discret.

Încă mai trăiesc cu fericirea întâmplării noastre,

însă fericirea ta îi este datoare (ne)fericirii mele.

cu tine 'ntâmplat-am iubire

în urma celor care-s trecătoare

se-ncheie contracte prin moarte,

destine-s date spre adjudecare,

cărările spre rai sunt sparte;

încăierate-s toate-n mine

cătări înspre fire-mi ciudate,

blesteme nu se pot abține

năvală dau spre mine, toate.

e nuntă-ntre stele căzute,

e iarnă în iadul fierbinte,

pe buze cuvinte bătute,

și-n suflet stau goale morminte;

în toate aflat-am sfârșitul,

pretins-am cenușa-i menire,

mi-ești răsărit și asfințitul,

cu tine 'ntâmplat-am iubire...

Războiul lumilor mele

Sunt unul dintre cei cărora timpul le face concesii. Se oprește pentru mine. Unul dintre paradoxurile universului mi se-ntâmplă arareori. Timpul se oprește și-mi dă răgazul completării, desăvârșirii. Rănile se redeschid, cheagurile gândurilor se dizolvă-n ființial și adevărul se fărâmițează până dincolo de capilare. Mă simplific complicându-mă, mă ofer ofrandă descompunându-mă. Mă mai întruchipez doar în gerunziul existențial. M-am dispersat întinzându-mă între alfa și omega, mă cuprind antipozii ascunși în perfidul speranțelor semenilor. Pretextele acestui a fi se conjugă în singurul substantiv definitoriu: predestinare. Circumstanțial mă parcurg prin autodevorare. Sunt rezultatul războiului lumilor mele. Sunt prizonierul războiului lumilor mele și-mi sprijin tâmpla de o inimă care nu-și cunoaște mecanismele supraviețuirii. Nu e propria-mi inimă, e simplitatea unei bătăi din aleatoriul universului...