Alter ego (LXII)

În mine crește pofta carnală;

vulgul sexualității din amintire mă vlăguiește

și îmi impune rătăcirea

în carnea caselor de randez-vous.

Ce folos îmi este trecerea mea prin acele locuri,

dacă în carnea lor nu-mi pot uita tristețea?!...

Alter ego (LXI)

Cât mai ești și cât mai sunt, mi-s de nelecuit.

Monologurile sunt un accesoriu al supraviețuirii,

o insuficiență vitală redefinirii.

Îți simt carnea în liniile palmelor,

ești un discret al prezentului rece.

Muzica salvează aparențele,

poemele mă salvează de mine

și tu o umbră căreia îi caut urmele pașilor…

Alter ego (LX)

Devenit-am generosul ăstei lumi,

pentru că am atât de multă iubire de dăruit

încât sunt capabil de orice irosire.

Știu că iubirea mea este ieftină,

poate chiar un accesoriu gratuit la purtător,

pentru că nimănui nu-i este în trebuințe.

Sunt un bolnav al dăruirii

și mi-este indiferent că sunt indiferent!

Totuși o întrebare se impune:

pot să zâmbesc în spatele acestor rânduri?!...

Alter ego (LIX)

Adevărul este că mă merit,

că am ajuns un tributar al cunoașterii sinelui.

Mă disec și mă reîntrupez după fiecare nostalgie,

mă las cuprins de esteticul iubirii pierdute,

devenind cel pe care îl vedeam în oglinda ochilor tăi.

De ceva vreme scriu doar necrologuri,

mai că îmi vine să-ți cer adresa

ca să-ți trimit o telegramă de condoleanțe…

Alter ego (LVIII)

Știu că mai am multe vieți de trăit,

doar că nu știu cum să le trăiesc.

Mă adaptez la fiecare secundă improprie

devenind un mercenar al nefericirii,

un adept al neprimirii,

al nedăruririi.

Între soare și mine prefer norii,

între lună și tine prefer seninul căii lactee,

între mine și tine

ne-a ales tăcerea…

Alter ego (LVII)

Năruire, deznădejde, decembrie!

Viața este ca un set de cărți de joc;

zilnic îmi forțez norocul

și insist pe cărți necâștigătoare.

Stârnesc în mine versuri

și muzica se așează pe portative false

prefăcându-mă suportabil,

când în fapt, în derizoriul norocul meu,

am deja-vu-ul dezertării mele.

Stau rigid între a fi și a nu fi,

apoi, uneori, regăsirea într-un echilibru al eșecului.

Orice răsărit ai alege tu,

pentru mine este tortura acestui ”nu mai suntem”;

sunt soldatul renunțării,

iar singura comandă la care răspund este:

”cu stângul spre nefericire, mărșăluiește înainte!”…

Înaintea privirii doar frânturi din tine…

Alter ego (LVI)

Sunt ultimul pudic al singurătății

pentru că vulgul l-am lăsat în carnea ta.

Am ajuns să urăsc iubirea ce-ți port,

dar ce este iubirea altceva

decât o iubire ce-a luat-o razna

după ce s-a privit în oglinda conștiinței?!

Organic te iubesc și mă urăsc deopotrivă!

În întunericul meu

iubirea își lasă vulgul

în carnea urii!...