În secolul al XIII-lea au fost declarate cele 7 păcate capitale: "mândria", "invidia", "iubirea de arginţi", "desfrânarea", "lăcomia", "lenea" şi "mânia". Deși le-am tratat separat, am realizat că parcurse împreună îndeamnă la mai multă cugetare și simțire.
I
Mândria
“Degeaba le-am avea pe toate: inteligenţa, cultura, isteţimea,
supracultura, doctoratele, supradoctoratele dacă suntem răi, haini,
mojici şi vulgari, proşti şi nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa
sâmbetei şi inteligenţa şi erudiţia şi supradoctoratele şi toate
congresele internaţionale la care luăm parte şi toate bursele pentru
studii pe care le câştigăm prin concursuri severe. Nimic nu poate
înlocui şi suplinii niţică bunătate sufletească, niţică bunăvoinţă,
toleranţă, înţelegere. Bunătatea sufletească nu-i o virtute subtilă şi
rafinată, e un atribut de bază al fiinţei omeneşti şi totodată un
atribut al culturii”
Nicolae Steinhardt
De aici voi porni acest ciclu. De la noi cei care credem că avem
certitudini. Suntem naivi. Nu avem certitudini. Nu vă amagiţi! Chiar
dacă am avea certitudini fiind orbiţi de infatuare ni le refuzăm. Şi
dacă le-am vedea, nu le-am accepta! Presupunem acceptarea. Credem în
ele? Nu mă voi erija în nici o instanţă morală. Nu sunt eu cel care să
predea lecţii de moralitate de la această abruptă tribună. Tocmai de
aceea fac apel la exacerbatul şi personalizatul bun simţ. Abuzez de
prezumţia de nevinovăţie pe care ne-o acord cu acea candoare specifică
condamnatului la viaţă. O viaţă pe care trebuie să o concep alături de
voi, contemporanii. Cei care defulăm prostie, nimicnicie şi idolatrizăm
mediocritatea. Sunt intoxicat de mesajele voastre. Nu avem nimic în
comun cu artele. Cu boemitatea. Cu ludicul.
Mândria este păcatul care domină umanitatea. Mă domină, te
domină – pe tine, cel care citeşti acum acest text -, ne domină. Nu avem
scăpare. M-am săturat să “culeg” efectele defulării individuale căutând
cu stoicism cauzele. Nu suntem martirizaţi mai mult decât merităm.
Orgoliile care ne domina şi care ne conduc în tenebrele destinelor
noastre ne conferă atributele decesului nedeclarat şi nerecunoscut. Nu
am nimic împotriva celor care nu conştientizează ceea ce sunt. Oricât de
evoluat ai fi, cu CERTITUDINE eşti prizonierul tendinţelor de
acumulare. Lipsa de maturitate nu te condamnă să trăieşti la limita
superficialităţii tale, dar te păstrează acolo. Conclava de unde poţi
arunca cuvintele fără să îţi fie teamă că se vor întoarce împotrivă-ţi.
Fără remuşcări maliţioase. Cuvintele izbăvite din aceste terminaţii ale
universului se pierd până la destinaţie. Chiar ajunse la destinaţie,
sunt atât de amorfe încât trezesc patetismul în cei plecaţi dintre noi.
Cei evoluaţi. Cei care au învăţat să renunţe la ceea ce îi denatura şi
îi deferea dezumanizării. Suntem capabili să răzbunăm orice bună
intenţie, orice vorbă bună, orice idee care este superioară anarhiei
gândurilor noastre. "O anarhie organizată" mi-aţi putea răspunde. Aş
prefera să nu faceţi asta. Aş prefera să renunţăm la fariseii din noi.
Aş prefera să renunţăm la orgolii. Să ne capacităm inteligenţa pe
înţelegere. Pe acceptare. Să oferim mai mult decât primim! Ce avem de
câştigat dacă lăsăm mândria să ne dicteze statutul în societate?
Dacă comunicăm interfaţând cu infatuare, purtăm pe chipuri masca
aroganţei şi plecăm din noi purtând umbra laşităţii sub masca mulţumirii
de sine? Unde sunt bătăliile declarate? Avem în jur numai duşmani?
Prietenia a devenit o noţiune perimată şi falsă? Etichetăm caracterele
după propria involuţie. Acum râd până în prăselele fiinţei mele la
gândul că m-aţi corecta: “ propria EVOLUŢIE!”. Este mai bine să scrii
decât să nu scrii. Ceea ce scrii rămâne. Te califică! Sau, descalifică!
Important este să dovedim accepţiune vis-a-vis de “scriitorul
contemporan” şi să spunem curat în simţiri şi exprimare ceea ce este bun
sau rău. Dar fără pretenţii de geniu al tavernelor. “Fără mândrie suntem
nimic” se aude de la capătul universului. Ba suntem! Mai dornici de
revanşă în faţa mediocrităţii noastre. Opera ne defineşte. Fără
oprelişti, lipsiţi de temerile criticilor. Liberi, fără canoanele impuse
de semeni. Erudiţi-va defectele! Calităţile au ele grija de noi!
“Metoda biografică ne poate ajuta să înţelegem pe autor, nu
opera. Ne poate lămuri cum a fost scrisă şi dezvălui unele amănunte
interesante, însă opera ca fapt ca unicitate, ca miracol nu ne-o
lămureşte deloc! Tot astfel ca şi pământul, cu lumea: geologia,
paleontologia, biologia, antropologia ne pot fi de ajutor ca să aflăm
cum a evoluat pământul şi ni-l pot descrie; ori astrofizica şi
astronomia cum a evoluat şi se prezintă cosmosul. Dar ce este pământul
ori ce este ce este cosmosul ori de ce există cosmosul (şi în general,
vorba lui Einstein, de ce există ceva), ştiinţele menţionate şi altele
înrudite lor nu ne pot spune. Opera în sine, ca atare, stă dincolo de
biografia cea mai amănunţită, mai exactă ori mai picantă, ea “scapă”
biografiei, stă probabil chiar dincolo de puterea de înţelegere a celui
care a compus-o.”
N. Steinhardt.
II
Invidia
"Cu penele altuia te poţi împodobi dar nu poţi zbura "
Lucian Blaga
Invidia defineşte obscuritatea din noi. Evidentă îndeobşte la cei pătimaşi, invidia
ne remarcă între cei mai puţin robuşti mental şi afectiv. Cuprinşi de
cel de-al doilea păcat capital ne dorim să fim peste tot în acelaşi
timp, să fim în centrul atenţiei. Consideraţi de sine centrul
Universului vom depune eforturi depline pentru a domina orice asistenţă.
Personajul inteligent pus să aleagă între “a fi” sau “a nu fi” cu
certitudine nu va alege nici una dintre variante. Noi, cei măcinaţi de invidie vom fi incapabili să părăsim extremele. Bine înfipţi în extrema care ne convine pasibilizăm fraternizarea invidiei cu mândria.
"A invidia înseamnă a te recunoaşte inferior"
Pliniu
