E toamnă draga mea și-n sânge,
o simt în ființă și în gând,
în mine inima se frânge,
mi-s frunza răzvrătită-n vânt;
în toamnă caut un refugiu,
o șansă dincolo de timp,
să-mi scot iubirea din litigiu
mi-s frunză fără anotimp.
Nu cred să prind încă o iarnă
lipit de umbra-ți pe pământ,
sărutul tău de mă-reîncarnă,
m-aș agăța de-un fir de vânt;
să fiu târât pân’ la lumină,
să port în mine un rest de viu,
cu mângâierea ta m-alină
și în apus un gând să-ți fiu.
Dar toți avem numai o viață,
o inimă și un trecut,
prefer o adormire-n gheață
și vara-n care ne-am știut…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu