dacă
Dumnezeu m-ar goli de orice taină,
probabil
că viața s-ar răzbuna pe El,
refuzându-mă.
m-agăț
de valuri și creste,
de
alge și iarbă, caut un loc
unde
să-mi ascund tainele.
Nu
cred că Dumnezeu a început lumea cu mine,
dar
mă simt ca la începuturile ei
și
știu,
simt,
că
tainele mi le pot păstra doar ucigându-l.
mă
gândesc că Dumnezeu știe totul despre moarte,
îi
cunoaște îndrăzneala,
șovăielile,
ca
atare,
din
nou mă împac cu El,
gândindu-mă
și că tainele mele
nu-i
sunt de trebuință.
Charon
îmbarcă doar suflete,
iar
tainele-i rămân Lui;
atunci
de unde mirarea
și-mpotrivirea,
dinaintea
golirii dumnezeiești?
Mă
recitesc și-mi promit,
că
acesta este ultimul pahar de absint...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu