Iarna m-a vizitat mai repede.
Acel decembrie
peste care încă timpul uitării
n-a trecut
mă vrea îngropat
în cenușa amintirii.
Încă mai găsesc motive
pentru a mă trăi
până la capătul destinului,
ca atare,
libertatea spre care tind
rămâne o simplă iluzie.
Prima mea ninsoare,
ultima scrisoare
și revelația înstrăinării.
Tot ce am iubit cândva
dincolo de ființă,
mi-e de-o înstrăinare
surdă,
mută,
înnegurată...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu