Nopțile mele nedormite sunt
tot mai pline. Starea de trezie păstrează în mine zgomotele diurne. Aud pași
apăsați, tocuri izbind cimentul holurilor sau scrijelind asfaltul, foșnetul eșarfelor
sub torsiunea gâtlejurilor răsucite, moartea picăturilor ploii pe copertina
umbrelelor sau a marchizelor uitate de comercianții sezonieri din piețe, râgâitului
șomerilor din bistro, urletele orgasmelor prefăcute dinapoia ferestrelor lăsate
dinadins deschise, țipetele copiilor din curtea școlii, gâfâielile
pensionarilor care ratează ultimul troleibuz, perorația bezmetică a studenților
înfierbântați la vederea unui sfârc stârnit de vântul rece al toamnei, soneria
interfonului vecinei prostituate de lux, reflexul verbal nervos al șoferilor
ambuteiați în trafic, fâlfâitul bizar al aripilor unui înger, lătratul castraților
comunitari păstrați în fauna cartierului, rugăciunile muribunzilor, picamerul
neobosit din fața gării, sirenele inutile ale salvărilor - salutul lugubru al
morții, bluesul din mașina mea, scrâșnetul tramvaiului vechi, rutina cerșetorilor
din centru vechi al orașului...
Unde să-ți mai afli locul în nopțile mele, draga mea, dragă?!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu