Firea noastră provine din măruntaiele ființei. Superficialitatea
ne trădează caracterul, căci nu știm bine a ascunde totul și ceea ce ni se pare
mărunt și desuet ne provoacă disprețul dezvăluindu-ne adevărata față. Prin gesturile
mici ne arătăm ADN-ul. Din păcate numai astfel învățăm noțiunea regretului;
restul aparține posterității și bârfologilor de profesie ...
*
Fiecare răsărit
îmi induce revenirea dintre morți. Nu există blestem mai mare decât recidiva și
stăruirea în coma cotidiană, singura soluție supraviețuirii până la marele
final. Ce motiv ne trebuie pentru a insista în comă când toate sunt la fel și cu
aceeași finalitate? Oferiți-mi un singur motiv de bucurie și mă oblig să vă
veghez fiecare clipă din somnul tăcut. Credeți-mă,
este cea mai onestă compensație …
*
Dacă istoria ar fi consemnat un Irod copil executând
adulții cu siguranță astăzi eram mai aplecați spre ființă, mai iubitori și disperați
după mângâierea Divinității. Cum să blestemi un copil fără educație, care
acționează după bunul plac și orgoliu, taman în plenitudinea desfășurărilor forțelor
interne care rânduiesc cele de trebuință unei personalități? Dojana ar fi
echivalat cu condamnarea la moarte și Dumnezeu renunța la orice sacrificiu
aruncat în măruntaiele fiului ...
*
Motivul pentru care suntem atâtea miliarde pe pământul
ăsta ... Ființele golite de expresia iubirii sunt cele dedicate științei și
evoluției, dar ele sunt atât de puține încât nu se poate forma nici măcar un
pluton de execuție.
*
Lumina din
capele nu ne aduce nici revelația izbăvirii, nici cea a liniștii. În schimb
lipsa luminii ne relevă spaima liniștii, a iminentei întâlnirii cu Divinitatea.
La o eventuală întâlnire cu El, suntem muți nu din lipsa argumentelor ci pentru
că am fost învățați că El știe totul. Ce poți spune cuiva care știe totul? … și
mai grav, ce poți oferi cuiva care are totul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu