Sunt bărbat, deci nimic din ce-mi poate oferi femeia nu-mi este străin

 

… astfel ar trebui să se exprime orice bărbat care a iubit/iubește femeia, cea apropiată sufletului, a altuia, sau o străină. Cert este că oricât te-ai dedica acestui motiv care stă la baza tuturor războaielor (mai puțin celor religioase) este prea puțin; uneori trăiesc cu amărăciunea faptului că o facem chiar inutil. Nu-mi sunt îndeajuns amărăciunile aduse-mi de relația cu umanitatea, trebuie să mă și accept nevrotic în încăpățânarea de a înțelege eternul feminin. Diferența majoră între femeie și umanitate constă în faptul că dacă în cazul umanității plimbându-mă printre semeni revin în mine mai sărac și mai determinat să mă refugiez în singurătățurile mele, în cazul unei “plimbări” prin afectul și gândirea unei femei mă întorc în mine ațâțat, uneori (aparent) iremediabil îndrăgostit. Mă salvez prin certitudinea reverenței dinaintea unei iluzii, că pot iubi defintiv și irevocabil, când știu cât de mult vid zace în mine. Este foarte adevărat că acest vid cere imperios un substitut, o eliminare, dar tot certitudine îmi este și nevoia asiduă de singurătate, de liniște. Ori, să recunoaștem orice femeie înseamnă viață, trăire, devotament, atașare, dăruire, sub nici o formă liniște. Din nefericire nici noi și nici ele nu știm aduce echilibrul decât în forma lui primitivă, precară.  În definitiv iubim pentru că ne este nouă de trebuință, pentru că ardem să oferim, să evadăm și irosim în necunoscut; suntem incapabili să primim natural, să trăim cu acea detașare a iubitorului de arte, de frumos. Ne dorim totul oferind doar puțin. Nimic nu este simplu, nici măcar pentru eternul feminin; întotdeauna dinapoia nurilor și diafanului vom afla mai devreme sau mai târziu singurătatea, acel pustiu înfricoșător, un fel de exil în tainele numai de ele știute. În tenebrele femeii, dacă ajungem la ele, poți afla fericirea (chiar și în forma ei filozofic-utopică), în tenebrele noastre nu găsești decât urmele manifestului acelei fericiri scăpate de sub lacăt. Ce de obicei, trist obicei, la noi mai nimic, la ele totul …