Alter ego (XXIX)

În taină mai sper în tine,

mai sper într-un noi atemporal.

Nici o taină nu rezistă înaintea glonțului și morții!

Pentru o taină amărâtă

am ajuns să rog moartea

să mă dea uitării!...

Alter ego (XXVIII)

În tine am găsit rostul vieții,

iar viața mi-a oferit motivul

căutării rostului vieții.

Acum că nu mai ești

și nu mai suntem,

viața mă întreabă

ce mai caut eu în ea?…

Alter ego (XXVII)

Cu tine am avut de ales 

între totul sau nimic.

Târziu am înțeles asta, 

mult prea târziu

ca să mai putem schimba ceva.

Am ales totul, amândoi,

ca să ne alegem

în cele din urmă

cu nimicul…

Alter ego (XXVI)

Sufletul meu?!...

Un șacal devorându-te.

Și tu iubindu-mă din resturi,

întregindu-mă…

Alter ego (XXV)

A te iubi mi-a devenit viciu.

Excelând prin vicii

am decis că a te iubi

este viciul meu preferat.

Orice rătăcire în afara viciului meu preferat

este totuna abdicării de la viață.

Iubindu-te mă simt egalul lui Dumnezeu,

iar după modesta mea logică existențială

și câteva repere biblice,

Dumnezeu este unitatea de măsură a viciului.

Viciul meu nu e perfect,

pentru că întâmplându-te

nu a cunoscut

răbdarea,

iertarea,

uitarea…

Alter ego (XXIV)

Fericirea acceptă numai vârsta copilăriei.

Oare mă poți ierta vreodată

pentru că alături de tine am copilărit?

Femeie!, m-ai dăruit lumii bărbat,

iar bărbații sunt acceptați

doar ca amanți atemporali.

Tardiv, dar abia acum înțeleg

de ce nu ți-ai dorit niciodată

să te împlinești ca mamă:

”Ca să mă poți iubi până la capăt!..”

Alter ego (XXIII)

Trei automatisme care mă definesc:

țigara, cognacul și tu!

O legătură strânsă între ele,

fără puterea stigmatului

dar și fără puterea excluderii reciproce.

Păcat că nu curge prin mine suficient sânge

ca să-ți pot scrie despre mine…