Alter ego (VIII)

Fără tine aș fi știut despre iubire doar în teorie

și mi-aș fi irosit suferințele în cauze fără rost.

Pierzându-te i-am dat conștiinței toate atuurile

condamnării la singurătate,

toate motivele înstrăinării mele,

iar înstrăinarea mea mi-a permis dialoguri nebune

cu toate pietrele locurilor în care am fost.

În pietre am găsit zădărnicia iertărilor tale,

sihăstria melancoliei mele,

dar mai ales dimensiunea inutilității teoriei iubirii…

Înainte de a te cunoaște credeam că Dumnezeu e definiția iubirii,

acum sunt ateu în toate…  

Alter ego (VII)

Să-i reziști vieții doar pentru mistica iubirii,

să o trăiești,

să o înțelegi,

să o duci la cote paroxistice,

să te zvârcolești în spasmele ei,

să porți în carne urmele păcatelor doar în numele ei

apoi să ți-o explic pe înțelesul tău.

Câtă neghiobie zace în împlinirea acestor gesturi

când în fapt,

iubirea,

poartă un singur nume:

Tu!…

Alter ego (VI)

Mă poți certa pentru ceea ce ți-am fost?

Mă poți blama pentru ceea ce nu ți-am fost?

Mă poți ierta doar pentru că exist?

Dacă nimic din toate acestea 

nu îți sunt la îndemână,

atunci iubește-mă!

E singurul gest cu care nu m-am descurcat niciodată…

Alter ego (V)

Să taci atâta timp,

să porți conversații doar înăuntrul tău,

să te aduci în situații dincolo de limite,

să te încerci în cea mai cruntă agonie

pe care mintea ta o poate închipui,

să te cobori curajos în tine

și-apoi să-ți supraviețuiești,

nu înseamnă că ți-ai înfruntat propria-ți moarte,

nici că ți-ai primit dreptul la o nouă viață.

Este mult mai simplu dincolo de orice aparențe.

Pur și simplu ne dezvățăm de iubire

crescându-i rațiuni,

așa cum îngerilor le cresc aripi

după ispășirea unei pedepse…

Alter ego (IV)

Dacă mi-aș alege evul existenței,

dacă aș avea libertatea ultimei silnicii,

atunci mi-aș dori să fiu călăul

tuturor celor care au iubit dincolo de ființă.

Aș tăia capete, inimi și brațe,

iluzii și vise,

și toate urile care

au apucat-o pe drumul întoarcerii din iubire.

Copii din flori ai firescului lumii

nu-mi vor știi frica

și mă vor numi

impostorul ireversibilului ultimului eros…

Alter ego (III)

Când mă ajunge trecutul

devin un cerșetor

al iertărilor,

al împăcărilor,

al înălțimilor timpului nostru.

Mă prăduiește de binele relativ obsesia unui nou început

și mă regăsesc în demonii incertului,

devenind plumbul din care ar trebui fabricat

glonțul uitării.

În nefirescul trăirii de atunci

fierea primește gustul dulce al iluziei;

gândesc la un noi dezarticulat,

mă agăț de un eu numai al tău,

un eu sfârșit în cenușa erosului nelumesc…

Alter ego (II)

Am ajuns să cred doar în ceea ce sunt,

în ceea ce mă reprezintă,

în clipele când sunt cu mine,

atunci când tăcerea

este singurul lucru care contează.

Să crezi doar în tăcerea sufletului,

să privești semenii

ca obiectele prin care umanitatea

își asigură temporar supraviețuirea.

Tăcerea aceasta a crescut în mine;

e semnul malign pe care plecarea ta l-a lăsat.

Cândva găseam un erotism absolut în această tăcere,

iar acum elogiul tăcerii mele

devenit-a un recviem al semnului malign

dându-i culoare sângelui.

Ieri scriam despre tristețea mea,

azi îți scriu despre moștenirea ta,

iar cândva, cineva,

poate chiar tu,

va scrie despre tristețea

unei epidemii sfârșite…