Deja-vu (I)

Ca de obicei, eu sunt cel care trebuie să decidă. Dacă ar fi suficient numai să aleg, ar fi mult mai uşor. Dar din nefericire pentru amândoi, tu incapabilă să iei o decizie mă condamni la sarcina ingrată de a pune punct.
M-ai putea întreba: " la ce să pui punct?". Într-adevăr, noi nu am avut niciodată nimic. Asta dacă privim în amănunt donând iubirea noastră mesei de autopsie. Traume, decepţii mici cu finalitatea dezastrelor , spasme conjugale, plecări temporare din cuplu, împăcări tardive cu aromă sexuală, eradicări reversibile şi ... Opreşte-mă şi tu măcar odată!

Artă inodoră„

Timid, arunc la gunoi o ultimă poză cu tine. Poze cu noi nu există! Nu posed imagini cu tine, dar ţi-am salvat în memorie chipul şi mai mult decat atât, privirea. Splendida ei întunecare, mă răscoleşte încă şi mă arde ireversibil.
Real monologând eşti un stigmat păgân pe fiecare minut al zilei de mâine.

Sub masca iubirii

 

Pentru că niciodată,
nu m-ai lăsat înăuntrul tău,
am să-ţi fac publică adresa.
Să te viziteze misoginii contemporani,
poeţii eşuaţi şi mateloţii
însetaţi de ţărmuri.
Priveşte la geam iubito!
Sunt eu!
În mii de feluri ...

Logica decădere

Încerc cu disperarea refugiatului să găsesc un petec de uscat, undeva între mine şi cel care eram. Nu reuşesc să ies din noaptea alba care îmi orbeşte căpruiul reflectat de pleoapă în opacul irişilor. Asist impasibil la logica decădere dintre îngeri.

Imposibila uitare

 

 

La ceas de seară ajuns în singurătatea zidurilor mele, dispunerea şi aplecarea către existenţă îmi este inevitabilă. Refuzul mentalului de a-mi împăca afectul îmi provoacă cele mai mari orori. Gândurile fărâmiţate îmi iluzionează liniştea zilei de mâine. Ca şi oricare element al rasei cu raţiune fiind conceput din două jumătăţi care refuză să-şi completeze defulările voi sfârşi în zvârcoliri patetice fără de răspuns. Cei doi eu refuză a-şi declara apartenenţa ceea ce îmi face misunea de a mă împăca cu mine tot mai dificilă cu fiecare minut petrecut în singurătate. Refuzul celor două jumătăţi - care mă alcătuiesc - de a stabili o cale de comunicare îmi amplifică dispreţul faţă de cei care reuşesc să se împace cu ei inşişi.

Testament (II)

Îmi spuneai,
"dacă vei muri vreodată,
am să te ucid a doua oară".
Am râs împreună.
Dacă mor,
îţi las prin testament
osemintele mele.
Le rupi
si îţi faci dinţi
din ele.
Astfel,
mă vei purta,
în zâmbetul tău perfect.

Furia morții

Se îndrepta direct spre ea. În mintea lui nu era loc de bun rămas. În reminiscenţele lucidităţii i se adunaseră toţi demonii; zâmbea pervers din colţul gurii şi îşi frământa palmele pregătite să lovească. Ea, îl privea fix, era ţintuită de teama necunoscutului. Aştepta ca furia lui să se reverse, ca apoi să poată ierta, cerându-şi iertare pentru ceea ce nu putea fi. Era pregătită să încaseze toate reproşurile universului lui şi asta numai ca să îl poatã avea numai pentru sine.