Mea culpa

Am decis, undeva în trecutul meu, să mă înlocuiesc definitoriu. Să îmi schimb viaţa, să mă lepăd de trecut la botezul noului eu, de tot ceea ce mă definea.

Destin/"Dacă nu te-aş fi cunoscut mi-ar fi fost dor de tine"

 
Se trezi destul de târziu. Undeva, în jurul amiezii. Se gândise la tot trecutul lui, la tot ceea ce îşi refuzase, la ideea de acceptare, la ceea ce devenise. Privi în jur şi încercă să afle motivul semiobscurităţii. Îşi veghease toată ziua şi toată noaptea gândurile încercând o ultimă analiză. Era la o răscruce de drumuri. Ştia asta.

Absentul din tine

Încă te mai caut
în splendorile
şi esplanadele sufletului.
Sper să te găsesc
aici sau acolo,
mereu pregătită să intri,
mereu grabită să pleci.

Eu, decedatul făr' de rugă, făr' de cruce

La început a existat doar dorinţa. A urmat pasiunea. Apoi, suspiciunea. Apogeul a fost furia hranită de frustrări. Şi în final trădarea. Orice ai purta eşti stigmatizată să mă pierzi. Nuditatea ta perfectă ţi-a devenit spaţiul desfrâului interior, spaţiul închis şi pestilenţial al morţii la care am fost condamnat şi pe care ai blamat-o atunci când o implorai să te cunoască, să te identifice. Iar ea ţi-a refuzat totul pentru că nu erai pregatită.

Sunt rană vie

Dacă am ceva a reproşa Divinităţii, dacă este cu puţinţă, dacă într-adevăr există, i-aş reproşa zestrea cu care m-a lăsat prin lume. Sunt numai suflet şi din nefericire nu pot schimba asta. Dacă nu pot schimba nimic, atunci am ales să-l las cotropit de toate raţiunile inserate în el prin propria-mi existenţialitate. Suferinţele suportate sunt pe măsura afectului.

Taina

Agresivã în conversație, introvertitã, scurtã în verb, aplecatã spre argument; definiția ei. Aveai nevoie de multã înțelepciune și rãbdare sã poți traversa puntea mincinoasã, interpusã între ea și tine. Juca teatru și se hrãnea cu iluziile tale. În fapt, era un excercițiu de apãrare îndelung exersat. Nu mai credea în nimic. Remarcasem asta din privire, din atitudine. Sprâncenele arcuite veșnic înspre interior, privirea fixatã pe vorbele tale, tonul excesiv de amabil în contrast evident cu ostilitatea ei.

Mila

Ajuns parcă la apusul trăirilor, îmi îmbrățișez revelațiile adâncurilor mele, adâncuri virgine, departe de orice compasiune. Mi-e milă de mine, de tine, de noi, de românii mei. Luciditatea din tăcerile noastre, ne condamnă la resemnare și la acceptul declasării. Nimic din decalogul biblic nu ne mai recomandă. Nu suntem capabili măcar să păcătuim capital, fatidic și ireversibil. Nici Dumnezeu nu ne mai crede. Propovaduim penibilitatea prin habotnicie și închinăciune, respirând tămâia soboarelor divinității percepută cu transcedentalitate anonima. Suntem haotici, ne revărsăm pe drumuri intuitive și spunem noi tainice, bolnavi de invidie și sugrumați de propria mediocritate ridicată la rangul de demnitate.