marți, 25 septembrie 2012

Paradoxurile din noi




Întrebãrile care m-au obsedat întotdeauna, se referã la: ce nu aș putea fi, sau, ce aș refuza dacã mi s-ar oferi, sau, ce nu aș putea oferi. Mulți m-ar acuza de egoism. Este mai egoist și mai convenabil sã îi acuzi pe ceilalți atunci când eșuezi. Crezul nostru despre ceea ce suntem ne orbește și limiteazã rațiunea. Poate chiar este realã zicala "cunoașterea ucide acțiunea"; dar recunoscând cã nimic nu este real pânã la înfãptuire, poți apela și la reversul ideii anterioare: "ce nu știi, nu te ucide". Atâtea paradoxuri întâlnești în filozofie cã uneori realizezi cã a filozofa este o tristã masturbare cerebralã. Dacã ne-am opri din a filozofa numai aici, ar fi mai mult decât excelent. Dar mergem mai departe, insistãm în ideea de a șoca anturajul și de a impune socializarea cu de-a sila. Cei care cred cã gândesc au un iz de infatuare care nu-i face mai iubiți și nici nu le conferã automat statutul de lider. 

luni, 10 septembrie 2012

Sunt pasărea pământului




Sunt una dintre adaptatele 
păsări ale pământului.
Mă includ între cele cu 
libertate precară,
sau relativă.
M-am născut fără aripi
sau ele mi-au fost retezate.
Nu-mi amintesc despre aripi
și nici gustul libertății
nu-l mai știu
cum îl simțeam odinioară.
Accept moartea
oricând și oriunde,
fără tăgadă. Poate astfel
voi primi dreptul la aripi
și tot ce-i pământean
îmi va reda libertatea.
De la vierme până la om
în lumină
la toți ne cresc aripile ...