Fi-mi-ar
scârbă! Aparțin unei națiuni care nu a avut niciodată un lider capabil să adune
în jurul lui toate forțele capabile să ofere acestei națiuni discernamântul și demnitatea
unui stat cu cel puțin 2000 de ani de istorie. Aparțin unui pământ în care chiar
de ar fi răsărit vreodată sămânța rațiunii de ”a fi”, fie ea sădită de vreun
zeu sau de Dumnezeu însuși, ea nu ar fi fost niciodată suficient de puternică încât
să reziste tentației de a fi jefuită și cotropită de propriul proprietar. Suntem
un popor eminamente adamic, cuprinși de febra puterii, minciunii și
înșelăciunii, fără a ține cont că déjà ceea ce ne-a fost dat ne este suficient
pentru a supraviețui ca popor dincolo de orice Apocalipsă închipuită de mintea
omenească. Istoria ne condamnă, ne-am trădat și încălcat perpetuu principiile,
ne-am alungat sau suprimat valorile.
Am
suportat atâta umilință ca după miile de ani de compromisuri să ne aducem, noi
înșine, în situația de accepta trei lideri cu apartenență politică aparent diferită, când în fapt, toți
trei au un țel comun: puterea. Despre Băsescu nu mai pot adăuga nimic la ceea
ce s-a spus și s-a răspus. Este și va rămâne o pată a istoriei contemporane, un
tatuaj gorbaciovian scabros pe creștetul liderilor UE, care nu au înțeles că
singurul curent care aduce alizeele în România, nu vine dinspre Siberia, Urali
sau Alpi ci de pe partea capitalistă a strâmtorii Bering, locul unde grănicerii
ruși și americani au introdus duty-free-ul, prin schimbul liber de rații.